Home   /   Bilete-de-avion   /   Dortmund
Plecare:
Către:
Clasa:

Data plecării:
Data întoarcerii:

Adulţi:
Copii (2-12):
Infanţi (0-2):
Date de contact:
(+4) 031 82 82 266
(+4) 021 23 03 466
rezervari@flysky.ro


Call Center:
L-V: 9 AM - 8 PM
S-D: 9 AM - 3 PM

Dortmund – Orașul îndrăgostit de natură

           Cunoscut în trecut drept „orașul de oțel”,  Dortmund-ul de astăzi este un loc schimbat și fascinant, aproape jumătate din suprafața orașului fiind acoperită de parcuri, grădini, râulețe și spații verzi. Situat în Vestfalia, în partea de est a regiunii Ruhr, era în trecut cel mai important centru de oțel și cărbune, însă minele au fost transformate în muzee, iar furnalele s-au răcit de mult timp, astăzi simbolizând doar o vreme trecută și glorioasă. Este centrul economic, comercial și cultural al regiunii, o metropolă diversificată și verde care oferă o mulțime de monumente, muzee și galerii de artă și care încântă prin peisajele de poveste și tradițiile oamenilor de aici. Este recunoscut pentru gastronomia internațională, diferitele feluri de bere produsă la nivel local, teatrul în aer liber Naturbühne Hohensyburg  și echipa FC Borussia Dortmund, fotbalul fiind un sport foarte apreciat în oraș.

            Primele referințe despre aces oraș apar în 880 când aici era o așezare numită Throtmanni. În 1150, în timpul domniei împăratului Barbarossa, a ars din temelii însă împăratul a decis să-l reconstruiască și să-l transforme în reședința sa oficială. În 1220 a fost declarat oraș liber și a început să se dezvolte puternic, ajungând unul dintre cele mai bogate orașe din Liga Hanseatică. Ulterior,  Dortmund a început o perioadă prosperă de industrializare, devenind centrul principal al cărbunelui și al oțelului. În timpul Războaielor Mondiale, orașul a fost grav afectat de bombardamente, însă majoritatea clădirilor au fost reconstruite. Acest fost oraș minier s-a transformat spectaculos în secolul XX, devenind centrul industriei Hi-Tech și unul dintre cele mai verzi orașe din Europa. De asemenea, turismul este o ramură foarte bine dezvoltată și în 2010 a fost numit Capitala Culturii Europene.

            Orașul se mândrește cu patrimoniul său cultural și oferă o mulțime de muzee, biserici medievale, castele și  clădiri istorice. De asemenea, are o tradiție îndelungată în teatru și muzică. Dortmunder Philharmoniker, orchestra locală, a fost fondată în 1887, iar  prima operă, Opernhaus Dortmund, a fost ridicată în 1904. Aproape jumătate din oraș este acoperit de verdeață, iar una dintre cele mai frumoase zone este parcul Westfalen deschis în 1959. Aici puteți admira Florianturm, turnul TV, care vă oferă o imagine panoramică asupra întregii metropole și Rosarium, o grădină imensă plină de specii variate de trandafiri. De asemenea, parcurile Romberg și Fredenbaum oferă peisaje frumoase și liniștitoare, fiind un bun mod de relaxare. Grădina zoologică este imensă și încântă prin cele peste 2.500 de specii strânse din întreaga lume. Perioada în care orașul a fost industrializat a lăsat în urmă o mulțime de fabrici și mine care au fost transformate  în muzee sau locuri amenajate pentru a fi vizitate, precum Muzeul Zollern. Acesta este într-o veche mină ce datează din 1904 și vă poartă într-o călătorie în care prezintă istoria dezvoltării acestui oraș. Dortmund găzduiește o mulțime de muzee precum Muzeul de Artă și Istoria Culturii care a fost înființat în 1883 și deține o colecție impresionantă de arme, unelte, bijuterii și piese de mobilier din diferite perioade. Muzeul Memorial Steinwache este în incinta unei foste închisori din perioada nazistă și impresionează prin aerul neconvențional și prin puterea de a oglindi o perioadă durerosă. Vă recomandăm să vizitați și castelele medievale superbe precum Haus Rodenberg, Haus Bodelschwingh și Delwig ridicate în secolul al XIII-lea și care păstrează o mare parte din construcția originală. În oraș veți găsi la tot pasul biserici vechi și impresionante precum Biserica Sfântul Petru, Biserica Propstei. Biserica Sf. Reinold este unul dintre cele mai vechi lăcașuri din Dortmund, ridicată între anii 1250-1270. Această metropolă are reputația și de centru al cumpărăturilor, iar străzi precum Bruckstrasse, Ostenhellweg și Leppingstrasse sunt pline de magazine și cafenele. Sărbătorile de iarnă sunt onorate prin ridicarea celui mai mare brad de Crăciun din lume în piața principală. Dortmund este gazdă celei mai mari petreceri de muzică techno din Europa, numită Mayday.

 

 

 
             Cum ajungi în Dortmund?


 
 Aeroportul Dortmund se află la 13 km de centrul orașului. De aici puteți lua autobuzul.

Continent:

Ţară:




© FlySky.ro 1997 - 2017
Politica de confidenţialitate
Toate drepturile rezervate.

Asistenţă clienţi
(+4) 031 82 82 266
rezervari@flysky.ro

Program:
L-V 09.00 - 18.00 / S: 09.00 - 15.00 / D - Inchis

Call center:
L-V 09.00 - 18.00 / S: 09.00 - 15.00 / D - Inchis

  

Despre noi | Contact | Termeni şi condiţii | Politica de confidenţialitate | A.N.P.C.